Anterior

Ce este proiectul Brave Kids

Următor

Atelierele și spectacolul Final

Intructorii De Artă

Cine este instructorul artistic?

Instructorul artistic este persoana care lucrează artistic cu participanții Brave Kids. Împreună cu alți instructori sau instructoare de artă, ține atelierele artistice prin folosirea de diferite instrumente de comunicare și ajută copiii în crearea unui spectacol comun. De profesie suntem regizori, dansatori, coreografi, actori, artiști de circ, păpușari, jongleri, muzicieni... suntem instructori de artă Brave Kids.

Biogramele instructorilor de artă

Rolul

Rolul instructorului de artă

Rolul instructorului de artă este crearea spațiului pentru copii -participanți, pentru ași folosii talentele cât și să învețe unii de la alții. Îi vom lăsa să o facă, ceea ce înseamnă că ne străduim să predăm participanților cea mai mare responsabilitate pentru munca lor artistică. Sarcina noastră, ca instructori de artă, este sprijinul lor cât și oferirea de unelte necesare, dacă au nevoie, care le vor permite să-i învețe pe alții.

Nu "învățăm" în sensul de a impune. În schimb arătăm, propunem, ajutăm. Arătăm gama de posibilități și posibile soluții dar nu le indicăm imediat. Le dăm copiilor posibilitatea să rezolve singuri problemele. Putem să-i "salvăm"  în caz de nevoie din greutăți dar doar prin dialog și acord reciproc. (Mary) Suntem parteneri în această muncă.

Ce este cel mai important, nu încercăm să schimbăm copiii. Arătăm că există diferite moduri de acționare, diferite culturi și valori. Totul pentru ca aceștia să vadă că pot alege și schimba pozitiv lumea prin înțelegere reciprocă.

Care sunt valorile noastre?

Compasiunea, conștiința, umilința, respectul, sinceritatea și inima! Instructorii de artă ar trebui întotdeauna să se gândească, în primul rând, la ce le va aduce beneficii copiilor.

Citate

  • Am vrut să mă verific un pic. A fost fascinant pentru mine că oamenii pot fi împreună, în ciuda diferențelor, în ciuda poveștilor complet diferite. Este într-adevăr ceva ce putem comunica și înțelege. Putem să avem un punct comun de vedere dar ne exprimăm prin ritualuri diferite și în moduri diferite. (…) Prețioasă a fost pentru mine de asemenea – având în vedere calea mea în viață – participarea la așa ceva și cunoașterea acestor grupuri din țări diferite. Întotdeauna am impresia că primesc mai mult decât dau și că învăț mai mult decât îi învăț pe alții. Ce pot să spun, învăț cu copiii acele cântece care pentru mine ca și cântece sunt uimitoare. Aflu cum funcționează copiii, ce este pentru ei important, cum este să trăiești într-o cultură diferită. Nu învăț asta de la televizor și nici prin stereotipuri. Aici cunoaștem într-adevăr cealaltă persoană.

    Ilona
  • Sunt antropolog și coreograf, deci acestea sunt cunoștințele care le-am aportat în Brave Kids. Am știut că pot lucra cu copiii dar niciodată nu am văzut, așa că am fost entuziasmată dar am avut și așa un gând: „Chiar nu știu cu ce am fost de acord (…) Am descoperit în ce constă această muncă. Acum cred că nu este vorba despre abilitățile pe care le au acești copii și despre crearea spectacolului final. Este vorba despre facilitarea acestor copii să fie împreună. Și acesta este de asemenea contactul meu cu acești copii și cunoașterea lor, precum și ajutarea acestora să identifice cine sunt. Datorită diferitelor metode ne-am străduit să le arătăm că sunt foarte speciali

    Kathy

Indicații

Ce să faci și ce să nu faci ca instructor de artă?

Mary: Ce nu am voie? Cred că nu am voie să-mi pierd încrederea în faptul că ei într-adevăr pot să facă ceva, pentru că ei vor simții asta imediat, iar acest lucru este foarte descurajant. Nu am voie să arăt de față cu ei că ceva nu îmi place sau că sunt de părere că este kitsch de exemplu. Deci chiar nu pot să fac asta, mai ales când ei sunt profund încrezători în asta. Dar nu pot totuși să le permit să se violeze reciproc din punct de vedere cultural. Adică nu am voie să nu observ că cineva se simte rău cu ceea ce a făcut. Cred că asta ar fi un eșec total al muncii mele pedagogice și a empatiei mele dacă aș constata după spectacol că careva dintre ei se simte rău cu ceea ce s-a întâmplat acolo.

Cum să echilibrezi bucuria și calitatea unui eveniment artistic?

Pe de o parte, dorim ca copiii să se distreze în timpul atelierelor astfel încât să aibă spațiu pentru a dezvolta prietenii. Pe de altă parte, dorim să creăm un eveniment artistic de înaltă calitate, care necesită o muncă grea și disciplinată. Există pericolul ca dacă vom apăsa prea mult pe partea artistică, vom face ca grupul nostru să fie obosit, lipsit de motivație și nefericit, ceea ce poate afecta și spectacolul. Pe de altă parte, dacă ne concentrăm prea mult pe crearea unei atmosfere frumoase și pe distracție, performanța noastră va fi prost pregătită, iar copiii care doresc să lucreze cu adevărat vor fi nemulțumiți. Întotdeauna trebuie să păstrăm un echilibru între obiectivele artistice și cele sociale.

Munca în echipă

„ (…) printre instructori sunt persoane care au mai multă experiență și cele care sunt prima dată. Evident când ești prima dată ai impresia că nu știi cum trebuie făcută asta, că asta nu poate fi făcută, că este imposibil și că cu siguranță nu vei face față. Desigur minți că totul este ok, dar adevărul este că acele persoane care au experiență dau un sentiment profund de securitate. De aceea ne străduim să lucrăm în perechi în care o persoană are experiență iar cealaltă este nouă.” 

Kasia

Puneți următoarea întrebare…

  1. Ești pregătit să lucrezi cu copiii și "să le permiți să o facă"?
  2. Ce vezi când întâlnești un copil – un copil sau un om egal ție?
  3. Ești pregătit să înveți de la copii?

Contacteaza-ne

Adresă

Numele Organizatiei: Asociația de Cultură Teatrală „Pieśń Kozła”

Stradă: Karkonoska 10
Oraș: 53-015 Wrocław, Polonia
NIP 899-23-31-660
KRS 000108979

Condiții: Mai Mult